Poliția în acțiune: permise suspendate, zeci de mii de lei amendă

Poliția în acțiune: permise suspendate, zeci de mii de lei amendă

92 de sancţiuni au fost aplicate de poliţiştii rutieri în acest weekend /Oamenii legii au reţinut 18 permise de conducere şi au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 77.000 lei.

În ultimele 72 de ore, poliţiştii rutieri au continuat acţiunile pe şoselele mehedinţene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi, totodată, îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 192 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 77.000 lei şi au fost reţinute în vederea suspendării un număr de 18 permise de conducere, 12 dintre acestea, fiind ridicate de poliţişti pentru depăşirea vitezei legale admise pe sectoarele de drum din judeţul nostru.

Astfel, 73 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 45 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 10 sancţiuni au fost aplicate pentru lipsa documentelor, iar 12 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pietonilor. Poliţiştii au constatat 6 infracţiuni la regimul rutier şi au cercetat 3 accidente grave de circulaţie.

Astăzi, radarele vor fi amplasate după cum urmează:
DN6: Dr.Tr.Severin -Şimian -Prunişor -Tamna - Lunca Banului
DN67: Halânga - Malovăţ - Floreşti - Broşteni
DN6: Gura Văii - Bahna - Valea Cernei

Pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin
Bd.I.C.Brătianu - Serpentina Roşiori - Bdul N. Iorga
Bd.T.Vladimirescu - Calea Timisoarei

EXEMPLE:

În trafic cu autoturism radiat din circulaţie

În data de 24 mai a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Iloviţa au depistat un bărbat de 45 ani, din comuna Sărăţeni, judeţul Mureş, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 607 C, pe raza comunei Iloviţa, judeţul Mehedinţi, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autovehiculul respectiv se află radiat definitiv din circulaţie, din data de 26.06.2018, de către autorităţile bulgare. În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală.

*

La volan, fără a avea dreptul de a conduce autovehicule

În data de 24 mai a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Jiana şi Pătulele, au depistat în trafic un bărbat de 21 ani, din oraşul Vînju Mare, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 562 A, la intersecţia cu DJ 564, în localitatea Pătulele, judeţul Mehedinţi, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, suspendat. În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală.

În data 26 mai a.c., poliţiştii orşoveni au depistat un bărbat de 25 ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe DN 57, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul deţine permis de conducere, însă are dreptul de a conduce suspendat. În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală.

*

Accident rutier/Şoferul care circula regulamentar aflat sub influenţa alcoolului

În data de 24 mai a.c., un tânăr de 18 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, a condus un autoturism pe bulevardul Aluniş, din municipiu, iar când a pătruns în intersecţia cu bulevardul Mihai Viteazu, marcată cu sens giratoriu, nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus în interiorul sensului de un bărbat de 25 ani, din comuna Pădina, judeţul Mehedinţi. Din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a unui tânăr de 19 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, pasager pe locul din dreapta faţă al autoturismului, al cărui conducător auto a provocat accidentul. În urma verificării cu aparatul etilotest, în cazul şoferului care circula regulamentar, acesta a indicat o valoare de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Ambii conducători auto posedă permise de conducere. În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală.

*

La volan, cu o alcoolemie de 1,27 mg/l

În data de 26 mai a.c., poliţiştii oraşului Strehaia au depistat un bărbat de 51 ani, din comuna Malovăţ, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 6, în localitatea Tîmna, emanând halenă alcoolică. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate în baza de date s-a stabilit că acesta figurează cu permisul de conducere anulat. Bărbatul a fost condus la Spitalul municipal Motru pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă a refuzat recoltarea. În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.