Poliția a dat amenzi de 3 milioane lei într-o zi

Poliția a dat amenzi de 3 milioane lei într-o zi

Poliţiştii au intervenit, în cursul zilei de duminică, la peste 3.600 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Poliţiştii au aplicat aproape 8.000 de sancţiuni contravenţionale, au constatat peste 800 de infracţiuni şi au reţinut permisele a 496 de şoferi care puneau în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.


Peste 7.500 de poliţişti au acţionat, duminică, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 259 de acţiuni şi s-a intervenit la 3.648 de evenimente, dintre care 3.120 au fost sesizate prin 112.

În urma activităţilor, au fost constatate 803 infracţiuni, 157 de persoane fiind prinse în flagrant delict. De asemenea, au fost depistate 11 persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 18 măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 7.924 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.800.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 400.000 de lei.

În trafic, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 174 de infracţiuni la regimul rutier. Au fost reţinute 496 de permise de conducere şi retrase 141 de certificate de înmatriculare.

 

 

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.