Poliția recomandă: NU ieșiți fără cauciucuri de iarnă. Amendă asigurată.

Poliția recomandă: NU ieșiți fără cauciucuri de iarnă. Amendă asigurată.

Brigada Rutieră a anunţat, joi, că şoferii care circulă fără anvelope de iarnă vor fi amendaţi, în perioada 1-4 martie, când ANM a emis cod portocaliu de polei, ninsori şi viscol. Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să circule prudent şi să adapteze viteza la condiţiile meteo.

Amenzi pentru şoferii din Capitală care nu au anvelope de iarnă. Recomandările poliţiştilor rutieri
"Poliţiştii Brigăzii Rutiere recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, să adapteze în permanenţă viteza la condiţiile meteo rutiere şi a unui carosabil acoperit, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să nu bruscheze comenzile autoturismului, să asigure o bună vizibilitate a parbrizului, lunetei, geamurilor laterale şi oglinzilor retrovizoare. Autovehiculele trebuie echipate corespunzător, cu anvelope specifice sezonului rece şi circulaţiei în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, mâzgă sau polei, iar deplasarea să se facă doar dacă este strict necesar şi nu exista alt mijloc de transport în zona unde trebuie să se deplaseze. Poliţiştii vor aplica sancţiuni în cazul în care autovehiculele aflate in circulaţie, în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, nu vor fi echipate cu anvelope de iarna", informează Brigada Rutieră, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Agenţii rutieri le mai recomandă şoferilor "să nu oprească sau să staţioneze în locuri nepermise, pe traseele mijloacelor de transport în comun, pe trecerile pentru pietoni sau la colţurile intersecţiilor, pentru a nu obtura vizibilitate altor conducători auto care doresc să iasă de pe străzi lăturalnice". Autorităţile sfătuiesc conducătorii auto să permită utilajelor de deszăpezire să intervină pentru a înlătura zăpadă de pe şosele.

"Pietonilor le recomandam să circule doar pe trotuare, să traverseze carosabilul doar prin locurile special amenajate şi la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic că traversarea se face în condiţii de siguranţă iar conducătorii de vehicule le-au înţeles intenţia de a traversa", completează sursa citată.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare meteo de ninsori moderate, vânt puternic şi polei pentru Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Banat, valabilă de joi, de la ora 23.00 şi până duminică, 4 martie, la ora 10.00. Meteorologii avertizează că, temporar, vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.