Publicitate

Poliția română are un nou „look”: galben - albastru

Poliția română are un nou „look”: galben - albastru

Autospecialele noi de Poliție au fost recolantate în albastru și galben, cu elemente de culoare verde fosforescent, iar Poliția Română susține că acest demers a fost necesar pentru ca cetățenii să poată diferenția autovehiculele IGPR de cele ale Poliției Locale și că noul design este în concordanță cu cel al altor state membre UE.

Potrivit Poliţiei Române, IGPR a transmis către OSIM de la începutul lunii mai a acestui an documentele necesare înregistrării noii colantări a autospecialelor de poliţie.

"Autospecialele noi de Poliție au fost recolantate în albastru și galben, cu elemente de culoare verde fosforescent, pentru a asigura vizibilitatea și pe timp de ceață, autocolantele fiind de calitate foarte ridicată. Totodată, acest demers a fost necesar pentru ca cetățenii să poată diferenția autovehiculele Poliției Române de cele ale Poliției Locale", susțin reprezentanții Poliției Române, într-un comunicat de presă transmis joi.

IGPR mai spune că noul design este în concordanță cu cel al altor state membre UE și că "orice cetățean va recunoaște acest tip de colant în Europa".

La începutul lunii iunie, Ministerul de Interne a semnat acorduri de achiziţie şi furnizare pentru aproximativ 5.400 de mașini Dacia, de tip Duster şi Logan pe care polițiștii ar urma să le folosească în misiuni.

Potrivit IGPR, aproape 2.100 de autospecialele au fost distribuite către subunitățile și serviciile operative din țară, din mediul urban și rural, urmând ca până la finele anului 2020 să mai intre în dotarea polițiștilor alte 3.300 de autospeciale noi.

"Autospeciale au rampe moderne de semnalizare, acustic şi optic, iar imaginea acestora este schimbată printr-o nouă colantare, foarte vizibilă şi uşor identificabilă. Astfel, mașinile cu noul branding sunt vizibile de la aproape 500 de metri, spre deosebire de actualul design care este vizibil de la aproximativ 200-300 de metri. În urma negocierii în cadrul acordului-cadru cu producătorul, s-au obținut dotări suplimentare față de pachetul initial, iar noua colantare nu a presupus costuri în plus pentru Poliția Română, fiind inclusă în prețul de achiziție al autospecialei", mai susține IGPR.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.