Publicitate

Poliția rutieră: 300 de permise ridicate și 5.000 de amenzi

Poliția rutieră: 300 de permise ridicate și 5.000 de amenzi

în cadrul activităților desfășurate de polițiști, la nivel național, au fost constatate aproape 700 de infracțiuni, au fost aplicate peste 5.000 de amenzi, iar pentru neregulile constatate în trafic, au fost reținute aproape 300 de permise de conducere.

La data de 26 februarie a.c., peste 11.000 de poliţişti s-au aflat în teren, în toată țara, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Au fost organizate 223 de acțiuni punctuale și s-a intervenit la 2.182 de evenimente, dintre care 1.732 au fost sesizate prin 112.

În urma activităților, au fost constatate 664 de infracţiuni, dintre care 115 în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistate 22 de persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 36 de măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 5.058 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 1.500.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 11.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 66 de infracțiuni la regimul rutier.

Au fost reținute 298 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce și au fost retrase 99 de certificate de înmatriculare.

Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Refuz