Logo
Imprimă această pagină

Poliţiştii caută o femeie şi pe fiul ei, rătăciţi în pădure

Poliţiştii caută o femeie şi pe fiul ei, rătăciţi în pădure

Poliţiştii din Braşov sunt în alertă şi caută o femeie de 40 de ani, care, în timp ce se afla cu familia în pădurea din apropierea satului Zizin, a plecat cu fiul ei de 3 ani, la plimbare, şi nu s-au mai întors.


Potrivit unui comunicat transmis luni de Poliţia Braşov, femeia în vârstă de 40 ani, împreună cu fiul său în vârstă de 3 ani şi 10 luni, au plecat la plimbare, prin pădure, duminică seara, şi nu s-au mai întors. Aceştia se aflau în pădurea din apropierea satului Zizin, comuna Tărlungeni, împreună cu alţi membri ai familiei.

Femeia are 1,70 metri înălţime, 55 de kilograme, faţă ovală, constituţie astenică, ochii albaştri, părul şaten drept mediu, prins la spate în coadă. La data plecării purta o geacă de fâş lungă de culoare albastru închis şi o pereche de blugi.

Copilul are aproximativ un metru înălţime, ochii mari negri, faţă ovală, păr castaniu, constituţie normală. Acesta purta o geacă de fâş de culoare roşie, o bluză de culoare albă şi era încălţat cu cizme de culoare neagră. Băiatul avea şi o bicicletă fără pedale de culoare roşie, cu inscripţia „190” de culoare neagră, pe cadru.

 

Oamenii legii fac apel ca persoanele care pot oferi informaţii despre cele două persoane să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112.

Articole înrudite

Copyright © PolitiaRutiera.ro. Toate drepturile rezervate.