Radarele poliției pot fi amplasate doar în anumite locuri

Radarele poliției pot fi amplasate doar în anumite locuri

Comisiile juridică şi de transporturi ale Camerei Deputaţilor au dat, marţi, aviz favorabil unui proiect al deputatului PNL, Florin Roman, potrivit căruia prezenţa maşinilor de poliţie cu radar va trebui presemnalizată prin panouri, cu 500-1000 de metri înainte.

 

Iniţiativa prevede şi interzicerea radarelor care nu sunt amplasate în locuri vizibile. Proiectul modifică articolul 109 din Codul Rutier, iar potrivit noilor prevederi maşinile cu radar nu vor mai putea staţiona decât la 500-1000 de metri distanţă faţă de locurile unde vor fi implementate panouri de atenţionare, pe acelaşi sens de mers. Panoul care va atenţiona existenţa maşinilor cu radare vor trebui montate de administratorii drumurilor, la cererea poliţistului.

Alte schimbări aduse Codului rutier, în Comisia juridicăa Camerei, arată că maşinile de poliţie trebuie să aibă la vedere inscripţionate pe maşini semnele Poliţiei Rutiere, dar şi că dispozitivele radar de tip pistol nu vor mai putea fi folosite la mai mult de zece metri de maşina de poliţie.

De asemenea, şoferii prinşi fără Inspecţia Tehnică Periodică (ITP) nu vor mai rămâne fără talon, aşa cum este prevăzut în legislaţia în vigoare, aceştia având posibilitatea să îşi facă inspecţia tehnică obligatorie în 15 zile de la data în care au fost prinşi.

 

Guvernul a anunţat că nu susţine proiectul de lege.

"Această lege nu interzice radarele, interzice doar acele radare care nu sunt în locuri vizibile. Acest proiect de lege este aplicat în ţările europene într-o formă similară, iar el a dus la reducerea numărului de victime rezultate din accidente rutiere" a afirmat Florin Roman, iniţiatorul propunerii legislative, marţi, în Palament.

Liberalul a mai scris pe pagina sa de Facebook că prevenţia radarelor trebuie să devină prioritară, acolo unde sunt machete cu maşini de poliţie, numărul accidentelor fiind mai mic.

"Iar o să sară deontologii de doi metri. Raport final pe proiectul de lege privind interzicerea radarelor ilegale. Nu a radarelor legale. Acestea trebuie semnalizate aşa cum se întâmplă în toată lumea civilizată şi unde implementarea legilor similare a dus la scăderea numărului de victime din accidente rutiere. Avem mulţi decedaţi pe şosele în primul rând că avem drumuri proaste. Apoi neatenţia la volan şi consumul de alcool. Ceea ce este în prezent nu e în regulă. Prevenţia trebuie să devină prioritară! Acolo unde sunt machete cu maşini de poliţie, numărul accidentelor soldate cu victime scade. În paralel au crescut amenzile pentru cei care nu respectă regulile în trafic!", a explicat Florin Roman.

Deputatul USR, Cătălin Drulă, a acuzat că proiectul de lege face imposibilă aplicarea Codului Rutier în privinţa vitezei şi că noua formă a propunerii este "oribilă".

"A revenit proiectul de lege cu interzicerea radarelor într-o formă oribilă care face practic imposibilă aplicarea Codului Rutier în ce priveşte viteza. După promulgare, va fi liber la călcat pedala. Deşi iniţial fusese respins proiectul în Comisia de Transporturi, se pare că s-au dus negocieri şi de data asta a fost votat în Comisiile reunite de toate partidele politice în afară de USR. S-a transformat într-o caricatură controlul şi aplicarea legii rutiere în ce priveşte viteza de circulaţie: “atenţie că în 500 de metri trebuie să mergeţi un pic încet vreo 2-300 de metri, apoi puteţi s-o călcaţi din nou”. Oribil sentimentul când vezi că toate celelalte partidele politice votează la unison mizeria asta. La fiecare vot: pădure de mâini pentru, 6 voturi împotrivă de la USR. Imuni la argumente, imuni la absurditatea prevederilor. Inclusiv membrii acestor partide care păreau oameni rezonabili", a scris deputatul USR, Cătălin Drulă, pe Facebook.

Proiectul de lege va fi dezbătut şi votat în plenul de miercuri al Camerei Deputaţilor, for decizional.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.