Publicitate

Record. Pompierii au intervenit de 8.000 de ori

Record. Pompierii au intervenit de 8.000 de ori

Peste 8.000 de situaţii de urgenţă au fost gestionate de pompierii salvatori, în minivacanţa de Paşte, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Majoritatea misiunilor au fost destinate acordării asistenţei medicale de urgenţă.


Potrivit IGSU, în perioada 26 aprilie - 1 mai, zilnic, peste 5.100 de pompieri cu aproape 3.000 de mijloace tehnice au intervenit pentru acordarea ajutorului medical de urgenţă, stingerea incendiilor şi salvarea persoanelor.

Răspunsul la urgenţele medicale a fost asigurat prin intermediul celor peste 700 de echipaje SMURD, dintre care 280 de echipaje încadrate de pompieri paramedici, 39 de unităţi de terapie intensivă mobilă (8 specializate în tratament nou-născuţi), 44 de autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, 15 motociclete de prim ajutor şi 325 de autospeciale pentru descarcerare şi alte urgenţe.

Astfel, în cele şase zile, la nivel naţional, salvatorii au acţionat la 396 de misiuni de stingere a incendiilor, 6.562 de cazuri SMURD (6.527 - acordarea primului ajutor medical şi 35 - descarcerare), precum şi alte câteva sute de misiuni pentru protecţia comunităţilor.

"De asemenea, în această perioadă, 6.547 de persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele SMURD, iar alte 118 au fost salvate din medii ostile vieţii", arată IGSU.

Pe autostrăzile A2 şi A4, unde au existat puncte temporare de lucru (stingere, descarcerare şi prim ajutor), nu au fost înregistrate situaţii care să ducă la pierderi de vieţi omeneşti.

De asemenea, pe plajele din Mamaia şi Vama Veche au fost amplasate echipaje de salvatori militari cu autospeciale de stingere, descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat.

"Reamintim faptul că, pe timpul slujbelor din Noaptea Sfântă, 31 persoane au fost asistate medical la faţa locului, iar 24 dintre acestea au fost transportate la unităţile spitaliceşti pentru investigaţii suplimentare. La lăcaşurile de cult nu s-au înregistrat incendii", mai arată IGSU.

În această minivacanţă, inspectorii de prevenire au făcut 224 de controale pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă, în special la lăcaşurile de cult, spaţii destinate cazării persoanelor, fiind înlăturate o serie de nereguli care puteau pune în pericol utilizatorii.

Inspectorii de prevenire au avut în atenţie dotarea cu stingătoare de incendiu, utilizarea corectă a instalaţiilor electrice, precum şi menţinerea liberă a căilor de evacuare şi a celor de acces cu autospecialele de intervenţie.

Totodată, s-au desfăşurat instruiri cu personalul responsabil de la aceste categorii de obiective, privind modalităţile practice de primă intervenţie în caz de necesitate, până la sosirea echipajelor profesioniste.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Refuz