Logo
Imprimă această pagină

Reţinut după ce a încercat să mituiască un poliţist

Reţinut după ce a încercat să mituiască un poliţist

Un bărbat din judeţul Gorj a fost reţinut pentru 24 deore, fiind acuzat de dare de mită, după ce a fost prins în flagrant când încerca să ofere 200 de euro unui poliţist pentru a nu-i întocmi dosar penal nepotului său. Tânărul a fost prins băut la volan, de două ori în aceeaşi zi.


”Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Gorj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au prins în flagrant două persoane (unchi şi nepot) în timp ce ofereau cu titlu de mită unui agent de poliţie suma de 200 euro pentru ca unuia dintre ei (nepotul) să nu-i fie întocmit dosar penal, după ce a fost depistat, în aceeaşi zi, în două rânduri, pe tronsoane de drum diferite, conducând sub influenţa băuturilor alcoolice”, a transmis, marţi, Direcţia Generală Anticorupţie.

Potrivit sursei citate, sâmbătă, agenţii de poliţie din cadrul Secţiei nr. 9 de poliţie rurală Novaci, l-au depistat pe tânăr conducând pe drumurile publice un autoturism, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 04,25 şi, 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 07,21.

Luni, fiind chemat pentru audieri la sediul poliţiei, tânărul a venit însoţit de unchiul său, persoană fără calitate specială, care a stăruit pe lângă lucrătorii de poliţie să propună soluţii favorabile în dosare, în schimbul unor foloase materiale.

Articole înrudite

Copyright © PolitiaRutiera.ro. Toate drepturile rezervate.