S-a aflat de ce a deraiat Mocănița

S-a aflat de ce a deraiat Mocănița

Cele două deraieri ale trenului turistic Mocăniţa de pe Valea Vaserului s-au produs, cel mai probabil, din cauza vitezei prea mari. La societatea din Vişeu de Sus care administrează Mocăniţa s-au găsit mai multe nereguli tehnice, alimente expirate în sediu, iar vagoanele trenului nu au fost curăţate.


Potrivit unui comunicat al Prefecturii Maramureş transmis, miercuri, comisia de control a cerut de la administratorul şi juristul societăţii care oferă servicii turistice documente şi a întocmit un raport care a fost transmis la Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Transporturilor şi Agenţia de Investigare Feroviară Română.

„Comisia mixtă (...) s-a deplasat în teritoriu pentru a efectua verificări cu privire la cele două incidente produse de deraierea trenului de cale ferată forestieră Mocăniţa. (...) Cauzele celor două deraieri ale trenului de cale ferată forestieră sunt în cercetare şi vor fi comunicate după finalizarea expertizelor tehnice. Operatorul SC CFF Vişeu de Sus SRL a menţionat ca o posibilă cauză viteza neadaptată pe tronsonul unde s-au produs cele două incidente, respectiv deraierea trenului. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş a luat act de ultimul incident, în care a avut loc desprinderea vagoanelor trenului şi a dispus efectuarea de verificări şi aplicarea de măsuri corespunzătoare din punct de vedere al siguranţei circulaţiei feroviare”, se arată în comunicat.

La sediul societăţii din Vişeu de Sus care administrează Mocăniţa au fost găsite mai multe nereguli tehnice şi organizatorice de către ISU Maramureş, respectiv puţine mijloace de primă intervenţie.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.