Sechestrată cinci ani de bărbat a trimis un bilet poliției care a intervenit

Sechestrată cinci ani de bărbat a trimis un bilet poliției care a intervenit

Poliţiştii din judeţul Argeş cercetează cazul unei femei care susţine că, în ultimii cinci ani, a fost sechestrată de către concubinul său, cu care are un copil şi care i-a interzis să iasă din casă singură. Femeia, care a cerut ajutor prin intermediul unui bilet trimis educatoarei copilului, a fost internată într-un centru social, iar concubinul este cercetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi violenţă.


Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Argeş, Mădălin Zamfir, poliţiştii au deschis o anchetă după ce au fost anunţaţi că o femeie din localitatea Rucăr a cerut ajutor, susţinând că nu este lăsată să iasă din casă de către concubinul său.

Cazul a ajuns în atenţia autorităţilor la mijlocul săptămânii trecute, când poliţiştii au fost anunţaţi că femeia, în vârstă de 33 de ani, din judeţul Iaşi, a trimis la grădiniţă, în pacheţelul cu mâncare al fiicei sale de cinci ani, un bilet în care cerea ajutor, susţinând că este sechestrată de către tatăl copilului.

Surse locale au declarat că relaţia dintre cei doi a început în urmă cu şase ani, când s-au cunoscut pe internet. Femeia avea doi copii dintr-o relaţie anterioară, însă i-a lăsat pe aceştia tatălui lor şi s-a mutat la Rucăr, împreună cu concubinul, care lucrează ca şofer.

La scurt timp, conform declaraţiilor femeii, acesta a început să îi interzică să mai iasă singură din casă şi să ia legătura cu cei din exterior.

Când poliţiştii au ajuns acasă la femeie au constatat că aceasta are semne vizibile ale violenţelor fizice la care era supusă şi au ridicat-o imediat din locuinţă. Atât ea, cât şi fetiţa de cinci ani au fost internate într-un centru social administrat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Argeş.

Concubinul femeii este cercetat în stare de libertate pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi violenţă în familie, arată News.ro.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.