Logo
Imprimă această pagină

Șef de serviciu din Brigada Rutieră a Capitalei, trimis în judecată

Șef de serviciu din Brigada Rutieră a Capitalei, trimis în judecată

Un şef de serviciu din Brigada Rutieră a Capitalei a fost trimis în judecată, sub control judiciar, pentru trafic de influenţă şi dare de mită. În schimbul influenţei sale, acesta a primit un sejur la un hotel de patru stele din Poiana Braşov.


Procurorii DNA Braşov au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Vezeteu Valentin, la data faptelor subcomisar de poliţie, şeful Serviciului Sistematizări din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (D.G.P.M.B.) - Brigada Rutieră, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi dare de mită.

ÎN acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi o persoană fizică fără vreo funcţie publică, pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită.

”În cursul lunii octombrie 2019, inculpatul Vezeteu Valentin, în calitatea menţionată mai sus, la cererea celuilalt inculpat, cercetat într-un dosar penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei, ar fi promis că îşi va folosi influenţa dată de funcţia sa de şef în cadrul D.G.P.M.B. - Brigada Rutieră, pentru a-i determina pe colegii săi din cadrul Poliţiei Staţiunii Poiana Braşov care instrumentau cauza respectivă, să acţioneze în scopul propunerii unei soluţii de clasare”, a transmis DNA:

Pentru “serviciile” sale, Vezeteu Valentin ar fi primit de la celălalt inculpat un sejur în valoare de 1.100 lei la un hotel de patru stele situat în staţiunea Poiana Braşov.

”De menţionat este faptul că, în dosarul Poliţiei din Poiana Braşov, celălalt inculpat era cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în condiţiile în care, anterior, acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de conducere sub influenţa alcoolului”, a mai transmis DNA.

Concret, la 18 octombrie 2019, dată la care celălalt inculpat era citat pentru a i se aduce la cunoştinţă calitatea de suspect, ofiţerul de poliţie Vezeteu Valentin s-ar fi deplasat la Poliţia Staţiunii Poiana Braşov unde ar fi discutat cu mai mulţi colegi, printre care şi cu cel care instrumenta cauza respectivă, încercând să le impună acestora adoptarea unei soluţii de clasare.

Articole înrudite

Copyright © PolitiaRutiera.ro. Toate drepturile rezervate.