Semafoare în formă de INIMĂ la Buzău

Semafoare în formă de INIMĂ la Buzău

În municipiul Buzău culoarea roşie a semafoarelor apare, începând de miercuri, sub forma unor inimioare, autorităţile dorind astfel să marcheze Ziua Îndrăgostiţilor şi Dragobetele. Inima nu este doar un îndemn la iubire, ci şi obligativitatea de a opri la culoarea roşie, spune viceprimarul.

 

La peste 100 de semafoare din Buzău, de miercuri, obişnuita culoare roşie a fost înlocuită cu o inimă, decizia aparţinând autorităţilor, care au dorit să marcheze Ziua Îndrăgostiţilor, dar şi Dragobetele.

Viceprimarul municipiului Buzău, Ionuţ Apostu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că peste 100 de semafoare aflate pe principalul bulevard au o inimă în loc de culoarea roşie.

”Au fost montate aceste inimi pe Bulevardul Unirii, care traversează practic municipiul. Este o inimă confecţionată din carton şi pusă între lampă şi sistemul de iluminare. Nu pune în pericol siguranţa circulaţiei. Mai mult, pe lângă îndemnul la iubire, noi atragem atenţia şoferilor să nu uite semnificaţia culorii roşii, adică să oprească”, a declarat Apostu.

Viceprimarul a spus că ideea a fost bine primită de buzoieni, care s-au declarat încântaţi.

”Aşa ceva a fost anul trecut la Constanţa, mi-a povestit primarul de acolo. Am zis şi noi să o punem în practică, iar oamenii sunt chiar foarte încântaţi. E o chestiune inedită pentru a marca altfel luna iubirii. E frumos, mai ales că ideea a fost bine primită”, a afirmat viceprimarul din Buzău.

Semafoarele vor lumina sub formă de inimi până în data de 8 martie.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.