Sindicate: poliția a asigurat protecția unor interlopi

Sindicate: poliția a asigurat protecția unor interlopi

Cosmin Andreica, liderul sindicatului poliţiştilor „EUROPOL” a vorbit despre situaţia din Poliţie şi despre relaţia cu clanurile interlopilor. Andreica a vorbit şi despre modul în care poliţiştii au acţionat la priveghiul lui Emi Pian, liderul clanului Duduianu.

„Ţin să vă mărturisesc că inclusiv pe grupurile de poliţişti a fost o mâhnire după ziua de ieri, a fost o frustrare şi a fost o revoltă din partea poliţiştilor. A fost inacceptabil să vedem acel „spectacol” în care zeci de membri ai forţelor de ordine n-au făcut altceva decât să asigure protecţia unei familii de interlopi. Ce încearcă autorităţile să transmită prin astfel de gesturi? Astăzi am văzut că autorităţile le-au pus la dispoziţie celor care participă la această ceremonie măşti şi dezinfectant, în condiţiile în care ei în continuare încalcă legea, fiind un număr mai mare de 50 de persoane la acel eveniment privat, aşa cum a fost el denumit. Noi suntem nemulţumiţi şi frustraţi de această atitudine, pentru că în momentul în care colegii noştri vor fi puşi în situaţia de a aplica legea, cetăţenii le vor arunca în faţă această acţiune”, a explicat Cosmin Andreica, pentru Digi 24.

„Ştim că au fost interpretări referitoare la faptul că, fiind vorba despre o ceremonie şi despre o categorie din societate care are astfel de tradiţii, ar fi inoportun să se intervină pentru dispersarea mulţimii, în aşa fel încât să se limiteze numărul participanţilor la acel eveniment. Până la urmă, concluziile şi efectele acestei mulţimi, acestei aglomerări care a avut loc în aceste zile acolo, le vom vedea peste probabil două săptămâni, pentru că acolo a fost o adevărată bombă epidemiologică”, spune Andreica.

Liderul de sindicat a vorbit şi despre cazurile în care poliţiştii sunt intimidaţi sau ameninţaţi de clanurile interlope. Andreica a amintit despre un poliţist căruia i s-a incendiat locuinţa, fiind în concediu de odihnă, alţi poliţişti cărăra li s-au dat foc autoturismelor personale şi alte exemple de intimidare.

„Aceste cazuri ar trebui să fie principala preocupare a structurilor din MAI pentru a găsi metodele necesare pentru a-i proteja. Pentru că altfel, vom vedea tot mai mulţi poliţişti care vor ceda în faţa acestei lupte de gherilă cu infractorii, cu traficanţii de carne vie, cu traficanţii de ţigări şi alte produse de contrabandă şi cu traficaţii de droguri, pentru că aceştia au foarte mulţi bani la dispoziţie şi mijloace de intimidare”, a explicat Cosmin Andreica.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.