Logo
Imprimă această pagină

ȘOCANT. Telescaun defect. Turiști, coborâți pe corzi

ȘOCANT. Telescaun defect. Turiști, coborâți pe corzi

Salvamontiştii i-au coborât pe corzi pe turiştii aflaţi, duminică, în telescaunul de la Arena Platoş din Păltiniş, din cauza unei probleme apărute în timpul funcţionării instalaţiei.


”O defecţiune la telescaunul de la Arena Platoş a impus evacuarea de urgenţă a turiştilor aflaţi pe cablu. Au fost coborâte pe corzi 8 persoane până la remedierea provizorie a defecţiunii”, au anunţat reprezentanţii Salvamont Sibiu.

Instalaţia este oprită acum pentru revizie. Nu s-au înregistrat alte probleme.

La rândul său, administratorul resortului de schi Arena Platoş a precizat: „În urma îmbarcării a doi turişti nepracticanţi ai sporturilor de iarnă, s-a produs un balans lateral ce a determinat ieşirea de pe o rolă a cablului tractor. Sistemul de siguranţă a funcţionat prompt şi a oprit instantaneu funcţionarea instalaţiei. Întrucât repoziţionarea cablului pe rolă este o operaţiune de durată, s-a decis evacuarea turiştilor de pe instalaţie cu echipamentul de salvare din dotare, cu personal instruit. Cinci turişti au fost coborâţi de la înălţime mică prin intermediul unei scări, cinci au fost coborâţi în rapel, iar in cazul ultimilor trei s-a reuşit pornirea la viteză de revizie a instalaţiei, fiind aduşi în siguranţă la zona de debarcare. Nu a fost o defecţiune. La operaţiune au contribuit trei angajaţi ai Arenei Platoş şi trei ai Serviciului Public de Salvamont”.

Articole înrudite

Copyright © PolitiaRutiera.ro. Toate drepturile rezervate.