Logo
Imprimă această pagină

Şoferul microbuzului lovit de tren este un fost poliţist din Vrancea

Şoferul microbuzului lovit de tren este un fost poliţist din Vrancea

Şoferul microbuzului lovit de tren în judeţul Buzău este un fost poliţist din judeţul Vrancea, fiind ieşit la pensie. Bărbatul este în stare critică la spital.


Potrivit unor surse din anchetă, bărbatul de 50 de ani este din Dumitreşti, judeţul Vrancea, şi a fost în trecut poliţist la o secţie din acest judeţ. El este pensionar.

Bărbatul este în spital, în stare critică.

Luni seară, bărbatul conducea un microbuz în care se aflau mai mulţi oameni din Vrancea, Galaţi şi Brăila, care veneau din străinătate să petreacă sărbătorile acasă cu familiile.

Potrivit Poliţiei Judeţene Buzău, accidentul a avut loc luni, în jurul orei 21.00, pe DN 2B, în comuna C.A. Rosetti, în afara localităţii Bâlhacu.

La faţa locului au fost direcţionate imediat echipaje de poliţie, ambulanţă şi autospeciale de descarcerare şi pentru acordarea primului ajutor.

Din primele cercetări făcute de poliţiştii rutieri a rezultat că, în timp ce conducea un microbuz cu remorcă pe DN 2B, din direcţia Buzău către Brăila, la intersecţia cu calea ferată din localitatea Bâlhacu, un bărbat de 50 de ani din Vrancea nu ar fi respectat regulile de circulaţie la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu semibariere şi semnale acustice şi luminoase aflate în funcţiune, microbuzul fiind lovit de un tren Inter Regio, care circula pe ruta Bucureşti Nord - Galaţi.

În urma accidentului, patru ocupanţi ai microbuzului au murit. Şoferul şi alte 11 persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 57 de ani din Vrancea, Galaţi şi Brăila se află în spital.

"Conducătorul auto nu a putut fi testat din cauza leziunilor suferite, fiindu-i prelevate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, iar poliţiştii rutieri continuă cercetările", menţionează IPJ Buzău.

 

Articole înrudite

Copyright © PolitiaRutiera.ro. Toate drepturile rezervate.