Ambulanţă cu un pacient şi trei cadre medicale, implicată într-un accident
- Publicat în News
Un accident în care a fost implicată o ambulanţă a avut loc, miercuri, în Ploieşti, aceasta având un pacient care era transportat la spital şi trei cadre medicale.