Un jandarm a intervenit la o spargere. Din propria locuință

  • Publicat în News

Un jandarm din Arad care a fost trimis la o intervenţie, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a descoperit că un hoţ încerca să fure lucruri chiar din boxa sa, suspectul fiind prins în timp de sorta lucrurile pe care voia să le ia. Când bărbatul a fost întrebat ce face în boxă, el a răspuns că face curăţenie, neştiind că vorbeşte cu proprietarul spaţiului. Hoţul are 21 de ani şi este cercetat penal pentru tentativă de furt.


Un echipaj de jandarmi din Arad a fost trimis, după un apel telefonic, să verifice un bloc de la care o locatară anunţa că o boză de la etajul VI pare având uşa forţată, ca şi cum s-ar fi dat o spargere.

 

Din echipaj făcea parte un jandarm care locuia în acelaşi bloc şi care era de serviciu în noaptea de sâmbătă spre duminică, însă când a ajuns la faţa locului, a realizat că boxa spartă aparţine chiar familiei sale.

”Cât de ghinionist să fii, să vrei să dai o spargere şi să nimereşti fix boxa unui jandarm aflat în serviciu? Colegul nostru a realizat că locaţia este tocmai spaţiul pe care el îl foloseşte, iar când a intrat în încăpere, a observat o persoană de sex masculin care sorta de zor sculele de pescuit şi alte lucruri. Întrebat ce face înăuntru, acesta a răspuns că face curăţenie, neştiind că persona care l-a întrebat este chiar proprietarul spaţiului. Cum acesta nu angajase nicio persoană să-i presteze astfel de servicii în miez de noapte, şi dacă ar fi făcut-o, cu siguranţă i-ar fi dat o cheie, nu l-ar fi lăsat să se chinuie cu şurubelniţa, acesta a fost condus la secţia de poliţie unde i s-au întocmit actele de sesizare pentru infracţiunea de tentativă de furt”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Arad, Valeriu Macovei.

 

Suspectul are 21 de ani şi este din Lipova, iar blocul în care a dat spergerea este în centrul istoric al oraşului Arad.

Citeşte mai departe ...
Abonează-te la acest feed RSS

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.