Logo
Imprimă această pagină

Tânăr de 22 de ani, rănit după ce a intrat cu maşina într-un stâlp

Tânăr de 22 de ani, rănit după ce a intrat cu maşina într-un stâlp

Un tânăr în vârstă de 22 de ani a ajuns, marţi, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vaslui, după ce a provocat un accident de circulaţie la ieşirea din municipiul Vaslui spre Iaşi.

Potrivit poliţiştilor, tânărul nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic şi din cauza carosabilului umed a pierdut direcţia de deplasare şi a izbit violent un stâlp de electricitate.

"În urma impactului, tânărul a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital. El a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produc accidentul", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Traficul în zona producerii evenimentului a fost îngreunat pentru aproximativ jumătate de oră.

La faţa locului a intervenit Detaşamentul Vaslui al ISU cu o autospecială pentru descarcerare grea şi o ambulanţă SMURD tip B2 cu echipaj de prim-ajutor.

Articole înrudite

Copyright © PolitiaRutiera.ro. Toate drepturile rezervate.