Logo
Imprimă această pagină

Trei persoane au murit şi patru au fost rănite, într-un accident între o dubă şi un autoturism

Trei persoane au murit şi patru au fost rănite, într-un accident între o dubă şi un autoturism

Trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, două dintre acestea fiind în comă, în urma unui accident care a avut loc duminică dimineaţa în judeţul Constanţa, între un autoturism şi o dubiă. Toate cele şapte victime erau încarcerate, fiind necesară intervenţia pompierilor pentru a le scoate din autovehicule.


Poliţia a transmis că la volanul autoturismului se afla un bărbat în vârstă de 33 de ani care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, pe DN22, între localităţile Lumina şi Oituz, şi a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune frontală cu duba condusă de un bărbat, de 31 de ani.

”În urma impactului a rezultat decesul la faţa locului a conducătorului autoturismului, a pasagerului stânga spate din autoturism, precum şi a pasagerului dreapta faţă din autoutilitară, dar şi vătămarea corporală gravă a conducătorului autoutilitarei, a pasagerilor dreapta faţă şi dreapta spate din autoturism, dar şi vătămarea corporală uşoară a pasagerului mijloc din autoturism”, a precizat Poliţia.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare grea, cinci ambulanţe ale Serviciului Judeţean, două echipaje SMURD.
Toate cele şapte persoane aflate în cele două autovehicule erau încarcerate.
Pompierii au intervenit pentru scoaterea persoanelor încarcerate, iar trei dintre acestea erau fără semne vitale, fiind efectuate manevre de resuscitare.
Conform reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă, trei persoane au murit, iar alte două au ajuns în comă la spital. Au mai fost răniţi un adult şi un copil de 14 ani, ambii fiind conştienţi şi având mai multe traumatisme.

Articole înrudite

Copyright © PolitiaRutiera.ro. Toate drepturile rezervate.