Trei pietoni, grav răniți

Trei pietoni, grav răniți

Trei pietoni au fost răniţi, vineri dimineaţă, într-un accident rutier produs pe Calea Griviţei din Capitală. Cele trei victime au fost transportate la Spitalul Universitar şi la Spitalul Floreasca.


Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat, vineri dimineaţă, că un accident rutier a avut loc pe Calea Griviţei, doi pietoni fiind răniţi.

”Se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, au transmis poliţiştii.

Aceştia au precizat că victimele au fost transportate la Spitalul Universitar şi la Spitalul Floreasca.

Ulterior, Brigada Rutieră a transmis că încă o persoană, tot pieton, care a fost implicată în accident a solicitat transportul la spital. Victimele sunt trei femei cu vârste de 35 de ani, 38 de ani şi 39 de ani.

Se pare că cele trei femei se aflau pe trecerea de pietoni când au fost accidentate.

Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero, au mai transmis poliţiştii.

Traficul rutier este restrictionat pe benzile 1 şi 2 pe Calea Griviţei, pe sensul Pod Grand către Gara de Nord.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.