Logo
Imprimă această pagină

Un microbuz şi 2 autoturisme, implicate într-un accident

Un microbuz şi 2 autoturisme, implicate într-un accident

Un microbuz şi două autoturisme au intrat în coliziune, miercuri dimineaţă, pe DN 71 în zona localităţii Moara Nouă, cinci persoane fiind rănite, informează IPJ Dâmboviţa.

"Din primele date, coliziune între trei autovehicule (două autoturisme şi un autovehicul de transport persoane 8 + 1 locuri). Până la acest moment, cinci persoane sunt rănite, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliţiştii efectuează cercetarea la faţa locului, urmând să se stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului rutier", precizează IPJ Dâmboviţa.

Totodată, traficul este deviat pe rutele intersecţie DN 71 - Moara Noua şi intersecţie DN 71 - DJ 711.

ISU Dâmboviţa informează că la faţa locului intervin Detaşamentul Titu cu o autospecială de intervenţie cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD, Detaşamentul Târgovişte cu un echipaj de descarcerare, de la Răcari un echipaj SMURD şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa cu patru echipaje.

"Cele cinci victime încarcerate se aflau in autoturisme. În microbuz se aflau cinci pasageri, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Cele cinci persoane au fost extrase din autoturisme de pompieri, preluate de echipajele SMURD şi SAJ şi transportate la UPU Târgovişte", mai anunţă ISU Dâmboviţa.

Articole înrudite

Copyright © PolitiaRutiera.ro. Toate drepturile rezervate.