Logo
Imprimă această pagină

Un mort și doi răniți în Buzău

Un mort și doi răniți în Buzău

O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi, joi dimineaţă, într-un accident produs pe DN 2 (E 85), la Comisoaia, pe drumul dinspre Buzău spre Râmnicu Sărat. Traficul a fost blocat pe ambele sensuri, în urma accidentului, iar la ora transmiterii acestei ştiri se circulă pe un fir, alternativ.


Accidentul s-a produs pe DN 2 (E 85), în zona localităţii Comisoaia din judeţul Buzău arată news.ro.

Din primele date furnizate de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Buzău, Mihail Drăghiciu, accidentul s-a produs după ce un şofer de 59 de ani, din Râmnicu Sărat, care conducea un autoturism Ford, a intrat pe şoseaua europeană de pe un drum lateral, fără a acorda prioritate. Maşina a fost lovită de un autoturism Mercedes care circula de la Buzău spre Râmnicu Sărat şi era condus de un râmnicean în vârstă de 33 de ani.

Impactul a fost atât de puternic încât maşina care a intrat de pe câmp a fost distrusă. Ambii şoferi au fost răniţi, în timp ce o femeie de 56 de ani care se afla în prima maşină a murit.

De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, în cazul şoferului în vârstă de 33 de ani a rezultat o concentraţie alcoolică de 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest caz, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

În urma accidentului, traficul pe DN 2 (E 85), în zona Comisoaia, a fost blocat pe ambele sensuri. La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia se desfăşoară pe un fir, alternativ, informează Centrul Infotrafic.

Articole înrudite

Copyright © PolitiaRutiera.ro. Toate drepturile rezervate.