Un polițist a accidentat mortal o persoană

Un polițist a accidentat mortal o persoană

O persoană a murit şi alta a fost rănită, marţi, în localitatea Gura Foii, după ce căruţa în care se aflau a fost lovită de o maşină condusă de un poliţist din Dâmboviţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Reprezentanţii Poliţiei Dâmboviţa au declarat că accidentul s-a produs pe DN 7, pe raza localităţii Gura Foii.

O maşină a lovit o căruţă în care se aflau două persoane care, în urma impactului, au fost rănite şi transportate la spital. Câteva ore mai târziu, una dintre victime a murit.

„Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că un conducator auto, în timp ce conducea un autoturism, în interiorul localităţii Gura Foii, din direcţia Bucureşti către Piteşti, nu ar fi păstrat o distanţă suficientă în mers faţă de un atelaj hipo, neînregistrat şi neechipat corespunzător, condus de un barbat de 53 de ani, intrând în coliziune faţă-spate cu acesta”, au anunţat reprezentanţii IPJ Dâmbăviţa.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.

„Totodată, conducerea Inspectoratului de Politie Judeţean Dâmboviţa a dispus efectuarea de verificări prin Biroul Control Intern şi dispunerea de măsuri legale”, au adăugat reprezentanţii IPJ Dâmboviţa.

Surse judiciare au afirmat că şoferul cercetat este poliţist, încadrat la un post de poliţie rurală din Dâmboviţa.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.