Un tractor a provocat un carnagiu

Un tractor a provocat un carnagiu

Trei persoane au fost rănite într-un accident produs, marţi dimineaţă, pe DN 2, în judeţul Vrancea, fiind implicate un autotractor, un tractor şi o autoutilitară. În urma accidentului, se circulă pe un fir alternativ în zona localităţii Rugineşti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vrancea, Paula Enache, marţi dimineaţă, pe DN 2, la intersecţia cu Rugineşti, un autotractor înmatriculat în Turcia, care circula pe direcţia Focşani-Adjud, s-a ciocnit cu un tractor care se deplasa în aceeaşi direcţie, după care a ajuns pe contrasens unde a lovit o autoutilitară.

 

La locul accidentului au intervenit şi pompierii, întrucât una dintre victime a rămas încarcerată, arată news.ro.

"În această dimineaţă, în jurul orei 07.15, pompierii militari din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Rugineşti, în urma căruia au rezultat trei victime, dintre care una încarcerată. La faţa locului s-au deplasat modulul SMURD şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă. Forţele de intervenţie au acţionat pentru descarcerarea victimei pe care au extras-o din autoturism în stare conştientă", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, Cristina Duţă.

Doi răniţi au fost transportaţi cu ambulanţa SMURD la spitalul din Adjud, iar al treilea a fost preluat şi transportat la aceeaşi unitate spitalicească de către echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

 

În zona producerii accidentului se circulă alternativ, pe un singur sens.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.