Logo
Imprimă această pagină

Unul dintre cei mai cunoscuți români a părăsit pușcăria

Unul dintre cei mai cunoscuți români a părăsit pușcăria

Judecătoria Sectorului 4 a explicat motivele care i-au determinat pe magistraţi să admită cererea de eliberare a omului de afaceri Dan Diaconescu, susţinând că în perioada petrecută în închisoare acesta s-a reeducat, iar în viitor poate reveni la viaţa normală, "părăsind câmpul infracţional". Decizia Judecătoriei Sectorului 4 nu a fost definitivă, urmând a se judeca contestaţia procurorilor.

 

MOTIVARE Instanţă: Timpul executat de Dan Diaconescu, suficient pentru reeducare. A părăsit câmpul infracţionl
"Există premisele că timpul executat a fost suficient pentru reeducarea condamnatului şi că acesta, prin participarea activă la programele desfăşurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare, şi-a format o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, scopul preventiv şi educativ al pedepsei fiind atins, iar funcţiile de exemplaritate şi eliminare temporară ale pedepsei fiind îndeplinite, astfel încât în viitor să se încadreze într-o viaţă normală, părăsind câmpul infracţional", arată Judecătoria Sectorului 4 în decizia de eliberare a lui Dan Diaconescu.

Potrivit magistraţilor, din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni de închisoare (2011 zile), Dan Diaconescu a executat 1500 zile, dintre care 186 pe baza recursului compensatoriu, iar 345 ca rezultat al muncii prestate. Din zilele considerate ca executate în urma muncii prestate, 150 zile se datorează celor cinci cărţi pe care le-a scris în detenţie.

"Potrivit caracterizării ataşate la dosar, condamnatul a participat la activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială. A fost inclus în programul de pregătire pentru liberare. A elaborat şi publicat 5 lucrări ştiinţifice. A desfăşurat activităţi lucrative în interesul locului de deţinere, din luna aprilie 2015 şi până în prezent. Nu a fost sancţionat disciplinar iar pentru munca prestată şi pentru participarea la activităţile şi programele de educaţie şi asistenţă psihosocială a fost recompensat de 20 ori, de 12 ori cu suplimentarea dreptului la pachet şi la vizită şi de 8 ori cu permisiunea de ieşire din penitenciar.Este important de reţinut şi faptul că petentul nu este cunoscut cu antecedente penale", mai spun judecătorii.

 

Articole înrudite

Copyright © PolitiaRutiera.ro. Toate drepturile rezervate.