Video: VALENTIN CONSTANTIN, VESTA INVESTMENT: "NORMATIVELE TEHNICE ALE SEMNALIZĂRII TEMPORARE NU AU FOST FINALIZATE" Recomandat

Video: VALENTIN CONSTANTIN,  VESTA INVESTMENT: "NORMATIVELE TEHNICE ALE SEMNALIZĂRII TEMPORARE NU AU FOST FINALIZATE"

“Aș dori să mulțumesc organizatorilor pentru invitația făcută și să felicit revista TIR pentru cei 15 ani de activitate.

Mă voi referi la importanța presemnalizării și semnalizării temporare. Presemnalizarea și semnalizarea lucrărilor pe drumurile publice sunt deficitare și ca atare sunt la originea a nenumărate accidente cu urmări grave. Normele metodologice privind condițiile de realizare și instalare a acestor semnalizări sunt stabilite prin Ordinul comun numărul 1112 al Ministerului Transporturilor, respectiv 411 din 08.06.2000. Acest efort, suținut de mai multe companii de profil, a fost cuprins în Cartea Galbenă a semnalizării temporare, care a apărut în 2002.
Acest ordin a avut la bază prevederile vechiului Decret 328/1966 privind circulația pe drumurile publice. Ulterior apariției Cărții Galbene s-a legiferat OUG 195/2006, acesta fiind așa-zisul Cod Rutier. Deși era imperios ca normele privind semnalizarea temporară să se modifice, urmare a OUG 195 și HG 1391, nici până în ziua de azi nu s-a realizat acest lucru. A existat o tentativă, la nivelul anilor 2011-2012, inițiată de către vechiul CNADNR, dar, din nefericire, coordonatorul de proiect, a decedat în 2011 și nu s-a mai finalizat lucrarea.
După mediatizatul caz al polițistului Bogdan Gigină, care a căzut cu motocicleta într-o groapă și și-a pierdut viața, Direcția Poliției Rutiere și CNAIR au reluat discuțiile pentru finalizarea normativelor tehnice ale semnalizării temporare, conform noilor necesități apărute la nivel național și european. Nu a fost finalizat nici în cursul acestui an. Toți cei prezenți, ținând cont de pericolele reprezentate de semnalizarea necorespunzătoare a lucrărilor de pe carosabil, suntem direct interesați de finalizarea, cât mai grabnică a acestor norme metodologice.
OUG 195 din 2002, aliniatul 6, spune că, în cazul unui eveniment rutier, ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia precum și a obstacolelor ori a lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal. Se condideră contravenție și se sancționează cu amendă nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a lucrărilor.
Aș veni cu câteva exemple de evenimente care s-au întâmplat datorită semnalizării necorespunzătoare. În județul Gorj, o actriță de la Teatrul din Târgu Jiu a căzut într-o gură de canal nesemnalizată. Un tânăr din Balș a murit după ce a căzut cu bicicleta într-o groapă nesemnalizată din trotuar. Vechea problemă –familia acuză primăria, primăria spune că nu este vina ei, ci a celui care se ocupă de drumuri. Poliția a deschis dosar pentru ucidere.
Societatea noastră, fiind cel mai mare producător de elemente de semnalizare rutieră, are în portofoliu cvasi-totalitatea elementelor moderne de semnalizare temporară, atât statice cât și dinamice. Cele dinamice sunt reprezentate, în principal, de panouri cu flash-uri și săgeți luminoase, care se montează pe vehicule și remorci port-semnalizare. Numărul de accidente poate fi cuantificat și după faptul că remorcile vin la reparat, sunt lovite, ca urmare a acestor accidente. Și, ca atare, nu doar trebuie reparate, ci din nou semnalizate.
În ceea ce privește semnalizarea statică, este de menționat că retroreflexia indicatoarelor aferente semnalizării sau presemnalizării trebuie să fie mai mare sau cel puțin egală cu retroreflexia sectorului de drum repsectiv. În acest sens, un aspect important al semnalizării, frecvent folosit în UE, este realizarea indicatoarelor de semnalizare temporară din material nedur, respectiv plastic. Acest lucru este legiferat de articolul 85, aliniatul 3, din HG 1391 pe 2006 și este deosebit de importat deoarece pe drumul afectat de lucrările publice, acest sector este îngustat și prezintă risc de acroșaj. Firma noastră oferă indicatoare de plastic și suporturi, cu alte cuvinte întregul ansamblu.
Vreau să subliniez că, articolul 85, aliniatul doi, se referă la faptul că sectoarele de drum afectate de lucrări trebuie semnalizate vizibil prin indicatoare și mijloace auxiliare de semnalizare rutieră, precum semnalizatoare, balize, panouri, conuri, bariere, garduri, parapete, din material plastic. Acestea nu trebuie confecționate din materiale dure. De aici și soluția propusă de firma noastră și acele indicatoare din materiale nedure pe care le producem.
Sper că expunerea mea să îi sensibilizeze pe cei prezenți și să milităm împreună pentru rezolvarea acestei spinoase probleme!”, a declarat Valentin Constantin, Area Sales Manager, Vesta Investment.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.