Publicitate

MAI: ZIUA PORȚILOR DESCHISE PENTRU COPII Recomandat

MAI: ZIUA PORȚILOR DESCHISE PENTRU COPII

Veselie mare la sediul Ministerului Afacerilor Interne! Ziua Porților Deschise pentru Copii s-a desfășurat, în data de 31 mai 2018, în Piața Revoluției.

Profesorii, elevii bucureșteni, dar și părinții s-au bucurat de desfășurarea de forțe a angajaților MAI, totul datorită colaborării cu reprezentanții Ministerului Educației Naționale și ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Operațiuni de salvare, tehnică din dotarea structurilor MAI, elicoptere SMURD, autovehicule de pompieri, ale Jandarmeriei, Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului General de Aviaţie, Inspectoratului General pentru Imigrări, motociclete de poliție, bărci cu motor pentru intervenții de urgență, dar și polițiști zâmbitori, care au oferit baloane și bomboane elevilor, au fost doar câteva dintre atracțiile acțiunii.

Șaptesprezece elevi din clasa I A, de la Școala Gimnazială ”Nicolae Titulescu”, au fost jurnaliști, timp de o zi, acum că au învățat să scrie și să citească. Fiecare dintre ei i-a adresat o întrebare comisarului șef Ovidiu Munteanu, de la Brigada Rutieră București-Biroul ”Educație Rutieră”.

Bogdan Totoroanță: Care este scopul acestei acțiuni?
Ovidiu Munteanu: Ne-am dorit să fim alături de voi, așa cum suntem în fiecare zi. Am dorit să ne cunoașteți mai bine și să facem în așa fel încât, atunci când veți pleca, să fiți mult mai informați, să fiți preveniți, pentru a nu deveni victimele unui accident rutier.

Andrei Dumitru: Cum sprijiniți ceea ce se întâmplă aici?
Ovidiu Munteanu: Am venit aici cu autospecialele pe care le avem în dotare, mai exact mașinile de poliție, pe care le vedeți zi de zi în trafic. Ne-am dorit să vedeți ce tehnică folosim și cum acționăm pentru ca voi să fiți în siguranță.

Octavian Albani: Cum este să fii polițist?
Ovidiu Munteanu: Profesia mea este extraordinară, în primul rând pentru că pot face foarte multe lucruri bune pentru oameni. Simt un sentiment înălțător în momentul în care pot ajuta pe cineva. Așa îmi doresc să procedați și voi când veți fi mari!

Nicoleta Tănase: Care sunt îndatoririle de serviciu pe care le aveți?
Ovidiu Munteanu: Avem obligații multiple la locul de muncă. Noi salvăm vieți. Ne ocupăm de prevenție, astfel încât, pe parcursul unei zile, a unei luni, a unui an, să nu existe accidente rutiere, ambuteiaje în trafic.

Roberto Bălan: Cum credeți că puteți influența comportamentul tinerilor prin ceea ce se întâmplă astăzi aici?
Ovidiu Munteanu: Recurgem la educație. Un copil informat înseamnă un om prevenit, care va avea din ce în ce mai multă încredere în el și va ști să se ferească de evenimente rutiere neplăcute.

Alexandru Bălan: Credeți că ar trebui să se introducă Educația Rutieră în Programa școlară?
Ovidiu Munteanu: În prezent se predă Educația Rutieră în școli, în fiecare an. Colegii mei de la ”Biroul de Educație Rutieră” al Brigăzii Rutiere București sunt omniprezenți în unitățile de învățământ. Derulăm programe educaționale, am semnat parteneriate, prezentăm proiecte. Printre acestea se numără Proiectul ”Ora de Educație Rutieră”, pe care îl desfășurăm în colaborare cu Asociația EDIT în fiecare zi, pe parcursul unui an școlar.

Karina Ciure: Ce măsuri ar trebui să se adopte pentru a se evita mărirea numărului de accidente rutiere în România?
Ovidiu Munteanu: Este important ca toți să respectăm legislația rutieră. Trebuie să traversăm pe unde ne este permis, adică pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului electric, să nu alergăm printre mașini, să ne comportăm civilizat.

Ana-Maria Dobre: Cum primesc elevii sfaturile polițiștilor în acțiunile desfășurate prin școli?
Ovidiu Munteanu: Elevii se comportă foarte bine atunci când le vorbim. Ei știu că, în momentul în care un polițist de la Brigada Rutieră vine la ei în clasă, le explică regulile de circulație, face acest efort pentru binele lor. Se întâmplă ca unii elevi să nu cunoască anumite reguli și este bine să se familiarizeze cu ele. Aceștia nu vor avea parte de evenimente rutiere neplăcute.

Luca Gherghevici: Care ar trebui să fie cele mai importante sfaturi pe care trebuie să le primească elevii de la dumneavoastră?
Ovidiu Munteanu: Copiii trebuie să fie civilizați, să respecte regulile de circulație, să-și asculte părinții și profesorii, deoarece aceste persoane îi învață numai lucruri bune.

David Ionescu: Ce sentiment vă conferă uniforma de polițist?
Ovidiu Munteanu: Îmbrac această uniformă de 24 de ani și mă simt mândru că o port, pentru că este ceea ce mi-am dorit să fac și am avut șansa de a ajuta oamenii prin devotamentul și dăruirea pe care le-am nutrit în fiecare moment.

Matei Ioniță: Care este percepția populației din România față de un polițist?
Ovidiu Munteanu: În general, oamenii ne privesc admirativ. S-au schimbat generațiile de polițiști. Suntem deștepți, frumoși, cei mai mulți tineri, știm să ne respectăm îndatoririle și, după cum ai văzut, nu prea mai există hoți care să nu fie prinși.

Andrei Lemnaru: Dacă ați mai avea ocazia să vă alegeți profesia încă o dată, ce ați alege?
Ovidiu Munteanu: Fără să mă gândesc, îți răspund cu hotărâre că mi-aș dori să îmbrățișez aceeași profesie, deoarece sunt mândru de ceea ce fac în prezent. Simt un sentiment înălțător în tot ceea ce întreprind.

Lemnaru Ștefan: Cum se desfășoară o zi de lucru a dumneavoastră?
Ovidiu Munteanu: O zi de muncă a unui polițist de la Rutieră este deosebit de complexă și de frumoasă. Începe de la ora 6:00 și continuă timp de 24 de ore. Am de executat dirijare, intervin la accidente, la decongestionarea traficului rutier, sunt acolo unde au nevoie de mine oamenii, deschid calea pentru delegații, urgențe. Fac tot ceea ce ține de mine pentru a salva viețile oamenilor, pentru a-i respecta și a-i ajuta să ajungă în siguranță acolo unde își propun.

Vlad Ogică: Ce v-a determinat să alegeți această profesie?
Ovidiu Munteanu: Am fost atras de ideea de corectitudine, dorința de a face bine și de a ajuta oamenii. M-am decis încă de când eram de vârsta la care ești tu să devin polițist și aceste gânduri m-au determinat să-mi doresc să fac ceea ce întreprind acum.

Vlad Petre: Cum vă place să petreceți timpul liber?
Ovidiu Munteanu: Când nu sunt la muncă, mă simt bine alături de familie -am un fiu de șapte ani-, de prieteni. Sunt atras de motociclete. De obicei îmi place să fiu în mijlocul oamenilor.

Daria Șerban: Cum înțelege familia dumneavoastră eforturile pe care le faceți să fiți un bun polițist?
Ovidiu Munteanu: Îi mulțumesc soției mele că este alături de mine de foarte mulți ani și acceptă faptul că sunt chemat la datorie o mare parte din timp. Când m-a cunoscut, a știut că sunt polițist și m-a sprijinit de câte ori a fost nevoie. Fiul meu este mândru că sunt polițist și dorește să-mi calce pe urme.

Alexandru Stanciu: Ce sfaturi le dați celor care doresc să devină polițiști, pentru a reuși în carieră?
Ovidiu Munteanu: Cine dorește să îmbrățișeze această profesie, trebuie să învețe și să-i placă ceea ce își propune să facă. Dacă nu are înclinații în această direcție, nu va fi niciodată un polițist adevărat. Este o onoare să fii polițist! Îmi doresc să fiu înconjurat doar de polițiști excepționali, proveniți din rândul vostru. 
A consemnat,
Alina ANTON-POP

ALBUM FOTO AICI:https://www.facebook.com/investigatorul/posts/589820091398316

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Refuz