Publicitate

Atenție! Se circulă în condiții grele!

Atenție! Se circulă în condiții grele!

Poliţia Rutieră acordă o atenţie sporită drumurilor intens circulate, în special celor care fac legătura între diverse regiuni ale ţării şi zonele montane, iar când situaţia o va impune va bloca accesul pe arterele rutiere care riscă să devină impracticabile din cauza zăpezii, spune Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Duminică, sunt în vigoare două avertizări cod galben de vreme severă, dar şi o informare meteorologică privind lapoviţă şi ninsoare în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării.


Potrivit unui comunicat tranamis duminică de MAI, în această perioadă acţionează zilnic 9.800 de poliţişti, dintre care 1.500 de la rutieră, 5.200 de pompieri, 7.000 de jandarmi şi 3.800 poliţişti de frontieră, iar pentru urgenţele medicale piloţii Inspectoratului General de Aviaţie sunt pregătiţi să intervină zilnic cu opt elicoptere, in condiţiile în care starea vremii o va permite.

Efectivele poliţiei rutiere vor acorda o atenţie sporită drumurilor intens circulate, în special a celor care fac legătura între diverse regiuni ale ţării şi zonele montane. Misiunea lor este fluidizarea traficului dar atunci când situaţia o va impune, în colaborare cu administratorul drumului, poliţia rutieră va bloca accesul pe arterele rutiere care riscă să devină impracticabile şi va oferi şoferilor rute alternative.

Ministerul Afacerilor Interne mai spune că în şedinţa de sâmbătă privind stadiul pregătirilor pentru iarnă, în condiţiile avertizărilor emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, a fost făcută o evaluare asupra stocurilor de material antiderapant şi a utilajelor de deszăpezire din fiecare judeţ.

La şedinţa de sâmbătă de la sediul MAI a participat şi premierul Mihai Tudose, care a spus că autorităţile sunt pregătite să facă faţă iernii şi că a cerut Poliţiei să îşi ia în serios şi rolul de prevenire la capitolul circulaţie rutieră, arătând că este preferabil să fie închise drumuri decât să rămână oameni înzăpeziţi.

"Am rugat Poliţia să îşi ia în serios şi rolul, nu că nu şi l-a luat până acum, de prevenire în special pe circulaţie rutieră. Este preferabil să închidem un drum până când se deszăpezeşte decât să ne chinuim sa scoatem din nămeţi şi nu ştim nici pe cine căutăm", a declarat premierul.

Duminică, sunt în vigoare două avertizări cod galben de vreme severă, dar şi o informare meteorologică privind lapoviţă şi ninsoare în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), de sâmbătă, de la ora 11.00, şi până duminică, la ora 20.00, în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării se înregistrează precipitaţii moderate cantitativ, la început sub formă de ploaie şi lapoviţă, apoi vor predomina ninsorile şi local se va depune strat de zăpadă. În regiunile sudice şi sud-estice în prima parte a zilei de duminică vor fi ploi, dar trecător şi lapoviţă sau ninsoare. La munte, ninsorile se vor extinde, iar vântul va sufla cu putere. Temporar vântul se va intensifica şi în zonele joase, cu viteze în medie de 45-55 de kilometri la oră.

Până duminică la ora 16.00 este în vigoare o atenţionare cod galben pentru ninsori însemnate cantitativ în toate zonele de munte, unde vor fi ninsori local însemnate cantitativ şi cu depunere de strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări cu viteze care vor depăşi 60-70 de kilometri la oră, iar pe creste peste 80-90 de kilometri la oră, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

O altă avertizare cod galben este în vigoare din noaptea de sâmbătă spre duminică, de la ora 02.00, şi până duminică la ora 16.00. În acest interval, în sudul Olteniei, al Munteniei şi al Dobrogei vântul va avea intensificări cu viteze de 55-60 de kilometri la oră şi temporar 70 de kilometri la oră.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Refuz