2.200 de poliţişti din Capitală acţionează în aceste zile de vot

2.200 de poliţişti din Capitală acţionează în aceste zile de vot

Peste 2.200 de poliţişti din Capitală acţionează în aceste zile, alături de alţi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, sâmbătă dimineaţa începând transportul buletinelor de vot la secţiile organizate în Bucureşti. Ulterior, poliţiştii vor asigura paza spaţiilor în care sunt secţiile de votare.


Poliţia Capitalei acţionează, în aceste zile, cu peste 2. 200 de poliţişti, cărora li se alătură alte efective ale Ministerului Afacerilor Interne.

"La acest moment începe transportul buletinelor de vot către secţiile organizate la nivelul municipiului Bucureşti. Pentru a ne asigura că nu vor exista incidente pe parcursul acestei activităţi, toţi conducătorii auto sunt testaţi cu aparatul alcooltest şi de asemenea sunt verificate documentele, atât ale celor ce se află la volan, cât şi ale autoturismelor de transport", au spus reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

După ce buletinele vor ajunge în siguranţă la secţii, poliţiştii îşi vor prelua posturile dedicate, fiind vorba despre paza spaţiilor unde sunt organizate secţiile de votare.

"Ne vom îndeplini întocmai obligaţiile, în acord cu atribuţiile poliţiei. De asemenea, suntem pregătiţi sa intervenim la orice apel 112 sau solicitare directă", a mai transmis Poliţia Capitalei.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.