A fost găsit cu 18 capsule de cocaină pe Otopeni

A fost găsit cu 18 capsule de cocaină pe Otopeni

Un cetăţean ucrainean, în vârstă de 27 de ani, care ingerase 18 capsule cu cocaină a fost depistat pe Aeroportul „Henri Coandă”.


În urma unei operaţiuni comune a Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră şi D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, s-a reuşit prinderea unui cărăuş de droguri care intenţiona să tranziteze ţara noastră, cu destinaţia Ucraina, precizează Poliţia într-un comunicat resmis News.ro.

Este vorba despre un tânăr de 27 de ani, cetăţean ucrainean, care ingerase, în Brazilia, 18 capsule ce conţineau, în total, aproximativ 143 de grame de cocaină, cu scopul de a le preda membrilor unei reţele infracţionale ce acţiona pe teritoriul ţării sale.

În schimbul acestui ”serviciu”, tânărul ar fi primit 500 de euro.

Cel în cauză a fost depistat la data de 26 iunie, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti, el călătorind din direcţia Sao Paolo, via Barcelona. Aici, în baza unei analize de risc, efectuate de poliţişti de frontieră, a fost selectat pentru control specific antidrog.

Chiar dacă, la controlul bagajelor nu au fost identificate droguri ascunse, pasagerul a fost examinat şi cu aparatul X Ray din dotarea Poliţiei de Frontieră, fiind observate, în stomacul bărbatului, 18 caşete cu substanţă.

După acel moment s-a solicitat sprijin de specialitate de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul Antidrog, din cadrul Poliţiei Române şi s-a luat decizia sesizării D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, de către Poliţia de Frontieră, întrucât existau suspiciuni rezonabile că pasagerul transportă, în corp, capsule ce conţin droguri.

Până astăzi, cetăţeanul ucrainean s-a aflat într-o unitate spitalicească din Capitală, sub escortă, în vederea aplicării unor proceduri medicale care să conducă la eliminarea capsulelor cu droguri din organism.

După externare, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, precizează sursa citată.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.