Publicitate

A întors pe linia continuă și a provocat o tragedie

A întors pe linia continuă și a provocat o tragedie

Patru persoane au ajuns la spital, printre care și doi copii, cu vârste de 5 și de 7 ani, după ce un șofer băut a provocat, marți, un accident în județul Constanța, în timp ce încerca să întoarcă mașina peste linia continuă.

Potrivit polițiștilor constănțeni, un bărbat de 34 de ani a condus, marți, un autoturism pe DN39, iar pe raza localității Agigea, în timp ce se afla pe prima bandă, a efectuat manevra de întoarcere peste marcajul dublu continuu. În acel moment a lovit o mașină, condusă de un bărbat de 36 de ani, care se deplasa pe a doua bandă, în aceeaşi direcție, conform Mediafax.

 


Citește și: Bunicul Luizei a EXPLODAT înainte de reconstituirea morții Luizei Melencu: 'Lui Dincă nu am ce să îi reproșez'

„În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a celui de-al doilea conducător auto, precum și a unei femei de 36 de ani şi a doi copii, de 5, respectiv 7 ani, pasageri în primul autoturism”, au transmis polițiștii.

La fața locului au intervenit trei ambulanțe și două autospeciale de pompieri, una fiind de descarcerare, iar cele patru victime au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Constanța.

Oamenii legi au stabilit că șoferul vinovat de producerea accidentului consumase alcool, având o alcoolemie de 0,33mg/l alcool pur în aerul expirat.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Refuz