Publicitate

Anchetă după ce fratele fostului șef al Poliției s-a spânzurat

Anchetă după ce fratele fostului șef al Poliției s-a spânzurat

Poliţiştii din Buzău au deschis un dosar penal după ce fratele fostului şef al Poliţiei Române, Bogdan Despescu, s-a spânzurat, trupul neînsufleţit fiind găsit de familie, în casa din Nehoiu.

 

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că poliţiştii din Buzău au deschis un dosar penal, fiind făcute verificări pentru a se stabili condiţiile în care a survenit decesul lui Florin Despescu, fratele fostului şef al Poliţiei Române.

Bărbatul s-a spânzurat în propria casă din Nehoiu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind găsit de soţie.

La rândul său, primarul din Nehoiu, Ionuţ Milea, a declarat că toată comunitatea a rămas surprinsă de gestul fratelui fostului şef al Poliţiei Române.

”Şi-a pus capăt zilelor. Dumnezeu ştie ce o fi fost. Am rămas suprins. Era o familie frumoasă, liniştită. Nu se aştepta nimeni. Are şi un copil clasa a IX-a, avea nevoie de el acum. Şi noi am rămas surprinşi”, a declarat Milea.

Florin Despescu nu a lăsat niciun bilet în care să-şi explice gestul.

 

Bogdan Despescu a fost eliberat din funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Poliţiei Române în luna ianuarie.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.
Detalii Ok Refuz