Doi copii răniți în accident de mașină

Doi copii răniți în accident de mașină

Patru persoane, între care şi doi copii, de un an şi de doi ani, au fost rănite, marţi după-amiază, într-un accident rutier petrecut în judeţul Dolj, după ce maşina în care se afla a intrat într-un cap de pod.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, un bărbat în vârstă de 59 de ani se afla la volanul unui autoturism pe DN 55, iar la un moment dat, în localitatea Teasc, a pierdut controlul şi maşina a intrat într-un cap de pod. În autoturism se mai aflau o femeie de 52 de ani şi doi copii, de un an şi de doi ani, nepoţii celor două persoane.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, la faţa locului s-au deplasat autospeciala de transport victime multiple, un echipaj de descarcerare şi ambulanţe de la Serviciul Judeţean.

Şoferul rămăsese prins la volan, fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru scoaterea sa din maşină. Cele patru persoane rănite au fost preluate de autospeciala de transport victime multiple şi duse la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliţiştii au stabilit că şoferul nu consumase băuturi alcoolice.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.