Poliţiştii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă în cazul decesului lui Ilie Balaci
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare
Poliţiştii doljeni au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă în cazul decesul lui Ilie Balaci, precizând că această măsură se ia când nu este eliberat certificatul de deces şi se efectuează necropsia pentru a se stabili cauza morţii.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă după decesul lui Ilie Balaci.
Ei au explicat că aceasta este procedura standard care este urmată atunci când nu se efectuează certificatul de deces. În acest caz a fost dispusă efectuarea unei necropsii pentru a stabili care a fost cauza morţii fostului fotbalist.
Trupul neînsufleţit al lui Ilie Balaci va fi depus, luni după-amiază, la stadionul Ion Oblemenco, iar marţi dimineaţă va fi dus pe terenul de fotbal, unde va avea loc o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi de la Mitropolia Olteniei. Slujba de înmormântare va fi oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Mitropolitul Olteniei, IPS Irineu.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Craiova, luni, de la ora 13.00, trupul neînsufleţit al lui Ilie Balaci a fost depus la Biserica Sf. Ilie, unde va rămâne până la ora 17.00, când va avea loc plecarea spre Stadionul Ion Oblemenco. La ora 17.30 trupul va fi depus la stadion, iar o jumătate de oră mai târziu va avea loc o slujbă oficiată de un sobor de preoţi de la Mitropolia Olteniei.
Marţi, începând cu ora 9.00, trupul fostului fotbalist va fi depus pe terenul stadionului Ion Oblemenco, iar de la 11.30 un sobor de preoţi de la de la Mitropolia Olteniei va efectua pe teren o slujbă in memoriam.
Conform sursei citate, la ora 12.15 este programată plecarea spre Biserica Sfântul Ilie, iar de la ora 13.00 aici va avea loc slujba de înmormântare, oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei.
De la ora 14.00 are loc plecarea cortegiului spre Cimitirul Sineasca.
Cortegiul funerar se va deplasa pe traseul: Biserica Sf. Ilie – Primăria Municipiului Craiova – Universitatea din Craiova – Calea Bucureşti – Pasajul Suprateran – Strada Amaradia – Strada George Enescu – Cimitirul Sineasca.
Fostul internaţional Ilie Balaci a decedat, duminică, la Craiova, la vârsta de 62 de ani.
ISU Dolj a precizat, într-un comunicat, că decesul fostului fotbalist Ilie Balaci a fost constatat după ce medicii au executat mai multe zeci de minute manevre de resuscitare.
Ministerul Sănătăţii a declanşat o anchetă cu privire la decesul fostului fotbalist Ilie Balaci, a anunţat, luni, ministrul Sănătăţii Sorina Pintea, care a precizat că a trimis la Ambulanţa Craiova o echipă de specialişti.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ