20 Aprilie, 2018 | politiarutiera3
Poliţiştii au acționat pentru verificarea legalității activității de taximetrie în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Bacău şi Iaşi.
20 Aprilie, 2018 | politiarutiera3
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la aproape 3.000 de evenimente, majoritatea sesizate prin serviciul 112. Au constatat peste 800 de infracțiuni și au aplicat peste 11.600 de sancțiuni contravenționale, în valoare de...
19 Aprilie, 2018 | politiarutiera3
Toate cele douăsprezece persoane care se aflau în cele două autobuze implicate în accidentul din Satu Mare au fost rănite şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar opt dintre ele au fost transportate...
19 Aprilie, 2018 | politiarutiera3
Poliţia Buzău a deschis dosar penal pentru vătămare coporală din culpă după ce miercuri seară trei copii în vârstă de 7 şi 8 ani din Râmnicu Sărat au ajuns în stare gravă la Spitalul Municipal...
19 Aprilie, 2018 | politiarutiera3
Podul de la Mărăcineni, care potrivit CNAIR ar fi urmat să se închidă joi pe sensul de mers dinspre Râmnicu Sărat spre Capitală, rămâne deschis până duminică la ora 24.00, au anunţat autorităţile judeţene din...
18 Aprilie, 2018 | politiarutiera3
Bărbatul de 32 de ani din municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa, care a furat luni, dintr-o spălătorie auto, maşina condusă de şeful Registrului Auto Român (RAR) Gorj, Şerban Predescu, a fost prins pe raza judeţului Argeş.
18 Aprilie, 2018 | politiarutiera3
Un bărbat de 42 de ani, din Timişoara, şi-a dat foc marţi pe o stradă din municipiu, încercând să se sinucidă, victima suferind arsuri de gradele doi şi trei pe 30% din suprafaţa corpului şi...
18 Aprilie, 2018 | politiarutiera3
Cadavrul unei fete de 19 ani a fost găsit într-o pădure de lângă Râmnicu Vâlcea, iar poliţiştii şi procurorii au demarat cercetările. Autorul, un tânăr de 18 ani, a fost prins şi este audiat. Din...

22 Martie, 2018 | politiarutiera3
Un autoturism, în valoare de...
27 Noiembrie, 2017 | politiarutiera3
Microbuz românesc im...
18 Aprilie, 2018 | politiarutiera3
Compania Naţională de Admini...
17 Aprilie, 2018 | politiarutiera3
Compania Naţională de Admini...
11 Aprilie, 2018 | politiarutiera3
Lucrările de reparaţii la po...
06 Aprilie, 2018 | politiarutiera3
Traficul este aglomerat pe V...
02 Aprilie, 2018 | politiarutiera3
La 1 aprilie 2018, în urma unui accident...
28 Martie, 2018 | politiarutiera3
Un om a murit şi alţi trei au fost răniţ...
27 Martie, 2018 | politiarutiera3
Sunt mari, agrseive, sunt peste tot! NU...
25 Martie, 2018 | politiarutiera3
Cinci români şi-au pierdut viaţa şi alte...
25 Martie, 2018 | politiarutiera3
Un număr de 11 persoane au fost implicat...
26 Februarie, 2018 | politiarutiera3
Opt persoane, între care doi copii, au f...