Publicitate

La RAR se va lucra și sâmbăta

La RAR se va lucra și sâmbăta

Toate reprezentanţele Registrului Auto Român (RAR) vor lucra cu publicul în zilele de sâmbătă, până la sfârşitul anului 2017, ca urmare a gradului ridicat de solicitări din partea clienţilor, a anunţat, miercuri, RAR. 

"Măsura a fost luată de conducerea RAR ca urmare a gradului ridicat de solicitări din partea clienţilor, care se programează să obţină actele necesare în vederea primei înmatriculări în România a vehiculelor second-hand. Astfel, în toate reprezentanţele RAR se va lucra în fiecare zi de sâmbătă, începând cu data de 04.11.2017, de la ora 8:00 la ora 14:00. Excepţie fac zilele de 2, 23 şi 30 decembrie 2017", se menţionează într-un comunicat remis AGERPRES. 

Decizia a fost luată de către directorul general al RAR, George-Adrian Dincă, pentru a scurta timpul de aşteptare la activităţile Registrului Auto Român. 

Potrivit sursei citate, sistemul call center naţional le permite posesorilor de autovehicule să obţină programare în oricare dintre reprezentanţele RAR. Numărul unic 021/ 9672 le stă la dispoziţie în acest sens. Există, de asemenea, opţiunea programării online pe site-ul instituţiei www.rarom.ro. 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.