Publicitate

Şi-a ţinut copilul închis în coteţ cu găinile

Şi-a ţinut copilul închis în coteţ cu găinile

Un bărbat cu deficienţe mintale şi cu un handicap fizic a fost filmat stând într-un coteţ improvizat, unde era ţinut de familie. Imaginile au ajuns pe internet, astfel că asistenţii sociali s-au autosesizat şi l-au preluat pe bărbat pentru a-l duce într-un centru social.

 

Pe imaginile care au fost postate de un localnic din Schitu Duca, judeţul Iaşi, pe facebook, se vede că bărbatul născut cu probleme psihice şi cu ambele picioare amputate trăieşte în condiţii greu de descris, într-un coteţ, în curtea casei fratelui său.

"Ne-am sesizat după apariţia în spaţiul public a unor informaţii legate de acest caz. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Iaşi, împreună cu Poliţia, asistentul social din comuna Schitu Duca şi cu primarul din localitate au mers acolo şi au decis internarea lui Mircea I. în centrul de la Budăi. El s-a născut cu o deficienţă mintală şi este încadrat cu grad de handicap, după ce a suferit amputaţii la ambele picioare", a declarat, luni, Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi.

Potrivit acestuia, bărbatul primeşte lunar o pensie de invaliditate în valoare de 1.200 de lei şi beneficiază de asistent personal, post pe care l-ar ocupa fratele bărbatului.

"Bărbatul a fost evaluat de medicii de la Spitalul Sfântul Spiridon, din Iaşi, după care, astăzi (luni – n.r.), a fost transportat la Budăi. Nu mă pot eu pronunţa dacă a fost încălcată în vreun fel legea, asta trebuie să decidă Poliţia", a mai spus Bantaş.

La rândul lor, poliţiştii ieşeni verifică dacă legea a fost încălcată.

"Am mers acolo pentru a verifica informaţiile apărute în spaţiul public referitoare la acel bărbat, dar şi pentru a ajuta la transportul persoanei respective, care a fost dusă la un centru pentru persoane asistate social", a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Fratele bărbatului le-a spus asistenţilor sociali şi poliţiştilor că nu a avut unde să-şi ţină fratele, mai ales că în casa sărăcăcioasă trăieşte cu soţia, fiicele soţiei şi soacra.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.